sâmbătă, 27 iunie 2009

Mădălin Voicu divorțează

Madalin Voicu

Deputatul Mădălin Voicu are un farmec aparte, un fel de a fi deschis și franc, ce este demn de admirat. De curând s-a născut al șaselea copil al lui Mădălin Voicu, un băiețel pe nume Ștefan Olteanu Voicu, ce a venit pe lume pe 18 aprilie 2009. Ștefan, de care tatăl lui este deja foarte mândru, este rodul iubirii lui Mădălin Voicu cu pictorița Carmen Olteanu. În privința relațiilor amoroase, Mădălin Voicu a avut o viață aventuroasă, a făcut 6 copii cu 5 femei, și recunoaște deschis că îi plac femeile. Poate că și nașterea lui Ștefan l-a determinat să dorească desparțirea de actuala sa soție, alăturându-se cascadei de divorțuri ce s-au anunțat în ultima perioadă pe scena publică românească.

Madalin Voicu natala

În harta natală a lui Mădălin Voicu, Soarele este în zodia Racului (Mădălin este deci „Rac”), iar Venus, planeta iubirii este tot în acest semn. Deputatul este un mare iubitor de familie, de viață casnică liniștită și fericită, el dorește să facă orice pentru a asigura fericirea familiei sale. Atunci, de ce s-ar despărți de actuala soție, cu care are trei copii? Sau altfel spus, va face Mădălin Voicu acest pas, de a se despărți de familia actuală, pentru a sta oficial cu altă femeie? Răspunsul, așa cum se vede în harta lui astrologică, este unul afirmativ. Chiar dacă își iubește foarte mult copiii ce îi poartă numele, Mădălin Voicu nu este bărbatul unei singure femei. Luna se află în semnul Vărsătorului (foarte probabil, pentru că nu știm cu siguranță ora lui de naștere) ceea ce îi dă dorință de aventură, un caracter independent și nesupus. Asta nu ar însemna foarte mult, dacă Luna nu ar face și opoziția cu Pluton, dar în aceste condiții, el poate rupe cu ușurință legăturile familiale deranjante sau ce nu îi mai convin (Pluton reprezentând distrugerea, iar Luna fiind familia). Soarele se află între Venus (dragoste) și Uranus (nonconformism, originalitate, independență). Mădălin Voicu va balansa mereu între iubirea așezată, clasică, și impulsurile necontrolate, de moment. Neptun, planeta ce conferă atât iluzie cât și idealism înalt, aspectează acest amestec exploziv format de Uranus, Soare și Venus. Mădălin Voicu va căuta mereu dragostea pură, femeia perfectă, și asta nu pentru că sexul este foarte important, ci pentru că are nevoie să simtă că este iubit de o persoană specială, dorește să simtă fiorul iubirii cosmice, acel lucru pe care mulți dintre noi vrem să-l obținem, dar puțini ajung să-l cunoască.

Va reuși el să aibă parte de această iubire? Noi îi dorim acest lucru, dar uneori anumite evenimente sunt deasupra voinței noastre.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu